Creasta Picaturii – un pas mai aproape de inima muntelui (August 2017)

Prin februarie mi-am facut abonament la o sala de escalada, ocazie cu care am inceput sa mai strang si echipament specific. Pentru ca am mers numai o luna apoi n-am mai avut timp de asta, nu m-am ales cu cine stie ce pregatire fizica specifica domeniului, dar am prins cat de cat ideea si probabil prinsa ramane. La inceputul verii am mai adaugat si o coarda in zona de echipament asa ca pe la jumatatea lui August s-a ivit si ocazia, la initiativa lui Cornel zis si Buliga (se ivise si mai devreme, pe Acele Morarului, dar am ratat-o).

Am dormit seara in masina, la baza partiei Kalinderu, iar a doua zi de dimineata, putin dupa ora 6 am inceput. Indicatiile despre traseu le-am cules din diferite bloguri iar Cornel avea o aplicatie cu harti destul de detaliate si in zona montana asa ca la inceput totul a decurs cat se poate de firesc. Inainte de stalpul 5 am intrat in padure pe podeca destul de vizibila iar pe al doilea valcel (Valcelul Picasturii) am facut stanga, in sus. La inceput am mers pe partea dreapta avalcelului, prin padure unde e o urcare destul de sustinuta, apoi la un momendat am revenit deoarece alte solutii nu orea mai erau. Apoi dreapta pe o brana, pana la zada de unde se vede in toata splendoarea Peretele Costilei cu cele mai trasee cum numai in vis ni se artata deocamdata…

Culmea Trandafir apoi inca o bucata prin boscheti, o catarare mai tehnica si expusa unde am scos coarda si ne-am asigurat si iate-ne in varful Picaturii. Aici se zice ca e timp limita ora 12, ca sa ajungi pe lumina sus. Am avut timp si de-o piersica in timp ce studiam totul in jur. Din varf am rapelat si din nou boscheti, spre Turnuri apoi Fața Înaltă unde a fost o portiune mai serioasa de catarat.  De aici am ratat putin traseul, mai exact am ratat hornurile si cautand tunelul de care tot vorbea lumea ne-am trezit in Albisoara Gemenilor si am urcat pe acolo. De sus, din saua Gemenilor n-a mai fost mare lucru pana la Crucea Caraiman unde am mancat si ne-am tolanit la soare printre zecile de turisti din zona. La coborare, pe Jepii Mici, am alergat ca bezmeticii, sa mai facem si putin antrenament apoi am plecat spre Plaiul Foii sa vedem Perseidele si a doua zi sa mergem prin Crai

Stiam ca imi va placea si abordarea asta a muntelui dar cred ca m-a prins microbul iremediabil. Evident, inca nu sunt pregatit fizic pentru trasee grele, dar cumva trebuie sa rezolvam si problema asta. Solutii gasim noi, probleme sa existe 🙂

Advertisements

Transilvanya Trail Traverse ed 2 înainte…

Prin august primesc un link de la o prietena ce ma ducea pana la urma la pagina oficiala a concursului. Auzisem de el, (Dracula) dar nu stiam exact ce inseamna. Decat ca sunt peste 100 km si diferenta de nivel cam de-aici pana la nivelul Everestului… Dar n-am avut ce face si m-am uitat pe traseu mai atent. Fatal! A devenit in scurt timp o obsesie. Și ia site-ul la rând și citeste… Regulament, listă de participanți, descrierea traseului, impresii, clasament, etc. Devine din ce în ce mai mai interesant, mai ales ca pe primul loc de pe podium erau 3 fete, 25+ ore. Incep să suspectez concurentii de blat, mă uit pe timpii intermediari și văd ca fetele au urcat pe Omu în 2h, 30 min. Si imediat mi-am adus aminte ce motaiala aveam la 7500 pe Gaura…

La un moment dat s-a actualizat harta, apărând o bucata cu verde, unde s-ar banui ca mergem cu masina (între telecabina si Gura Diham). Asta apare doar pe hartă, în descriere nu s-a schimbat nimic, dar nu poate fi decât o surpriză plăcută. Să mergi pe drumul plin de  praf până la Gura Diham pe jos, chiar nu are nici un haz iar pe unde a fost anul trecut, e prea aproape de Busteni ca să cunoască vre-un maratonist traseul. Totusi, un urs ar fi bine venit că dupa atâți km ai nevoie să îți stimuleze ceva adrenalina .

Am mai găsit o chestie tare în regulament. Nu e echipament obligatoriu și asta mi se pare un pas mărișor înainte. Cred că s-au plictisit și organizatorii de întrebări de genul “Asta se pune ca pelerină?” sau “Mânușile aste sunt ok? Adidașii….?” (Îmi amintesc si acum de disperarea de la 7500 de a găsi mânusi) Oricum, majoritatea vor fi bine echipați, și poate că se vor găsi câțiva, ca mine cu minimul necesar, dar cu speranța că prognoza se țină de cuvânt.

Mi-am făcut calcule și estimari ca de fiecare dată, tind să cred că asta e partea cea mai frumoasă a concursurilor de alergare, că poți să visezi înainte cu ochii deschiși la ce timp să scoți, iar la începutul cursei, chiar să continui visarea, văzând că alergi mai bine decăt la calculul de acasă. Dar asta până la un punct când ti se întâmplă ceva neprevăzut: ba te ia somnul, ba n-ai poftă de mâncare, ba crampele, genuchii, o zi proastă, vremea, și motive poți să găsești cu grămada. Macar traseul să nu-l ratez, că doar stiu 80% din el iar unde nu știu, ma bazez pe marcaj.

Acum urmează să-mi fac bagajul. Si să văd cu cât nu se potrivește planul de acasă cu cel din târg. Și mai am câteva curiozități:

  • să văd cum e un concurs cu atât de mulți participanți străini
  • unde o să încep să cânt “Mamă, unde ești? / Bate-mă de vrei…”
  • pe unde ma va lua somnul și cât va dura shiftarea pe pilot automat
  • cine va câștiga amicalul dintre mine și colegul meu de la 7500

Să vorbim!

Dacă vrei să mă bucur,

Trimite-mă la munte!

Dacă vrei să mă plictisesc,

Pune-mă să stau degeba!

Dacă vrei să mă faci să sufăr,

Ești pe un drum greșit!

Dacă vrei să mă iubești,

Iubește-mă!

Dar daca vrei să-mi spui ceva,

Atrage-mi atenția prima dată

Apoi vorbește! Sau desenează! Sau mimează! Sau…

Mulți mi-au vorbit fără să-mi atragă atenția

Și-au vorbit singuri

Iar acum,

Au pretenția să știu ce mi-au spus.

Habar n-am!

Deci, fă ce vrei!

Dar dacă vrei să vorbești cu mine,

Asigură-te că te ascult!

Ca să nu ne pierdem timpul degeaba,

Tu, având impresia că mi-ai vorbit

Iar eu, crezând că te-am ascultat.

Și încă ceva…

Dacă-mi vorbești,

S-ar putea să te contrazic,

Și dacă te contrazic, înseamnă că te-am ascultat!

Toamnă

IMG_0153

S-au stins  căldurile

Ce-au început în mai,

În stoluri berzele

Au coborât din rai.

Pădurea cea de fag

A-ncărunțit în roș

Iar munții pe ei trag

O grea manta de moș.

Pe dealuri oile

Au coborât din munți

În șes  butoaiele

Se pregătesc de nunți.

În codrii, cerbii iuți

Sunt obositi de rut

Coboară-ncet din munţi

Un văl de ceaţă mut.

Copiii merg la şcoli

Se pregătesc din greu,

Părinţii truditori

Adună leu cu leu.

În faţa iernii reci

Stau toţi lucrând de zor

Ca-ntr-un final de meci

Ce schimbă soarta lor.

100 for Children

Imagine

Ne plac numerele rotunde, așa că Mc Donald’s Otopeni a fost ales ca loc de start pentru un eveniment care a meritat cu adevărat, tocmai pentru că se afla la aproximativ 100 de km de Valea Plopului. Un Ultra Marathon care a avut ca scop strangerea de fonduri. Mai precis, fonduri pentru ca niște copii formidabili să beneficieze de o educație care, pentru majoritatea dintre noi, e normală. Prezenți la locul de start, nu am fost debusolați de ploaia care nu înceta, si nici nu ne așteptam să se oprească, dar pentru frumusețea evenimentului, și ea s-a simțit în plus în zona finish-ului și a rămas în București.

Imagine

Am întlnit oameni minunați, de la care am avut câte ceva de învățat și pe lângă alergătorii numiți la finish de către copii “atleți”, au fost voluntarii care ne-au îndopat continuu cu apă, izotonic și alimente, iar cine avea curaj să se urce în “duba” beneficia de un masaj care îți relaxa fără drept de apel picioarele obosite. Să nu uităm de photografii care au imortalizat momentele în imagini pentru a le păstra mult timp amintirea.

Toate au fost frumoase,dar cred că în mod special alergarea a fost specială pentru fiecare. Majoritatea dintre noi ne-am depășit distanța maximă alergată și gustat puțin din experiența dulce acrișoară a alergatului. După ce am alergat mai mulți kilometri, totul a devenit o plăcere, mai ales când a început ploaia… Apa a readus la viața entuziasmul și durerea din picioare a dispărut ca prin farmec făcând loc bucuriei.

Imagine

Acum, după această experiență, mă gândesc să alerg mai mult la ediția următoare care sper că se va organiza pentru că au fost oameni care au demonstrat că se poate. Experiența lor nu ne-o putem asuma, doar o putem lua ca exemplu și încerca pe propria piele, sau pe “propriile picioare” 🙂  Până atunci, îmi permit să folosesc o expresie moldovenească de peste Prut care se potrivește bine contextului. “Foc la ghete!”

Ultimul cuvânt

Majoritatea suntem tentați să credem că cel mai important într-o discuție (și nu numai) este să avem ultimul cuvânt, acel argument sau acea idee sclipitoare peste care nu poate trece nici un om bine intenționat și rezonabil. Cu alte cuvinte, ne place să avem păreri și mai mult, ne place ca lumea să țină cont de părerile noastre. Simțam că ceva nu e în regulă cu treaba asta, dar nu îmi dădeam seama ce, mai ales dacă păstrezi loc și pentru ceilalți, care nu au ultimul cuvânt că mi-am permis eu să mai spun ceva. Asta până mi-a venit ideea sclipitoare… Ne concentrăm pe ultimul cuvânt și ne fâstâcim când vine vorba de “primul cuvânt”. Aici nu ne înghesuim, decât dacă vrem să împroșcăm cu noroi.

E ușor să judecăm opiniile celorlalți, dar mai greu să avem propriile opini (argumentate). De fapt mulți dintre noi nu au opinii dacă nu li se livrează de cineva, deci… opinii de împrumut, cu argumente greșit înțelese de cele mai multe ori. Și ne mirăm de ce ni se răspunde uneori după ce am tras concluziile și ni se aduc argumente pe care avem impresia că nu le înțelegem sau că sunt greșite, când de fapt noi nici nu suntem dispuși să le ascultăm.

Am rămas cu câteva lecții….

  • de obicei, cei ce au ultimul cuvânt îl au și pe “primul”, adică au inițiativă și asta din cauză că se impun ca lideri, formatori de opinie (și viceversa)

  •  nu trebuie să ai mereu ultimul cuvânt

  • ” degeaba vorbești dacă vorbești degeaba “, adica degeaba vorbești, dacă nu te ascultă lumea… apropo, dacă nu ne ascultă nimeni, cred că ar trebui să ne ascultăm ce spunem

  • întodeauna să îl respecți pe cel care are altă opinie

Visuri uitate

Nou peste vechi și visuri uitate,

Copii și bunici, lumi separate

Trăim separat și murim pe rând

Cerem și vindem speranțe în vânt.

 

Prea repede se scurge zâmbetul,

Lipsa iubirii face plânsul nul

De oboseală nu poți să visezi

Subtil, firesc, sensul vieții pierzi.

 

Ce-i omul pus în fața timpului,

Ideea sau puterea gândului

Cu sentimente-nalte și trăiri…?

Din toate au rămas doar amintiri.

 

Pe bancă am rămas fără idei

Langă fântână, între câțiva tei

Unde se-ngroapă vechiu-n nou acum

Să merg la gară și să-mi văd de drum.

 

Iubirea să renască pas cu pas

Din adevărul ce a mai rămas

Şi visul bunilor transmis cu greu

Urmaşilor să-l dau la rândul meu.